Top 7 experimente psihologice cruciale: Ce ne învaţă cobaii despre mintea umană
Experimentele pe oameni sau animale ne învaţă cât de uşor putem fi convinşi să facem rău altuia şi care sunt motivele pentru care cădem în depresie.
Hărţile cognitive, obedienţa, efectul „la naiba“ sau neputinţa învăţată, iată o parte dintre subiectele atinse de psihologul american Douglas Mook în recenta traducere de la Editura Trei, „Experimente clasice în psihologie“. Am selectat de aici şapte experimente insolite.
7. Recompensa cerebrală.
Fondatorul neuroştiinţei, James Olds, a demonstrat în anii ’50 că, atunci când un şoarece este stimulat electric în regiunea posterior-hipotalamică, nu mai face nici un efort pentru căutarea mâncării. Regiunea cerebrală este responsabilă pentru sistemul de recompensă, vânat de altfel şi de droguri.
6. Neputinţa învăţată.
În 1967, Martin Seligman a pus mai mulţi câini într-o cutie formată din două compartimente separate de un perete.
Prin electroşocuri au fost învăţaţi să sară dintr-o parte în alta (după ce aterizau, impulsul înceta). Un alt grup de câini a fost supus anterior unei serii de şocuri pe care nu le putea controla. Aduşi în cutie, n-au reuşit să înveţe să sară în cealaltă parte, ci au rămas nemişcaţi. De ce să mai faci ceva, când tot nu ajută la nimic? Aceeaşi atitudine e îmbrăţişată şi de depresivi.
5. Efectul „la naiba“.
Canadianul Peter Herman a comparat două grupuri, unul care ţinea dietă, altul care nu-şi impunea restricţii. A hrănit fiecare subiect cu două pahare de milkshake, după care i-a oferit şi o îngheţată. Rezultatul: cei aflaţi la dietă au mâncat cea mai multă îngheţată, mergând pe raţionamentul „mi-am compromis deja dieta, aşa că, la naiba, să mă bucur şi să mănânc cât vreau“.
4. Hărţi cognitive.
Atunci când un cobai îşi găseşte mâncarea de la capătul labirintului, vorbim doar de o serie de reflexe condiţionate sau chiar ştie unde este localizată hrana? Edward Tolman a demonstrat că, atunci când este modificat labirintul în care a exersat cobaiul, oferindu-se mai multe căi de atingere a hranei, şoarecele va alege drumul cel mai scurt. Ceea ce înseamnă că mecanismul clasic excitaţie-răspuns trebuie completat şi cu hărţile mintale proprii inclusiv animalelor.
3. Conformismul.
Solomon Asch a format mai multe grupuri, din care doar câte un subiect nu ştia dedesubturile experimentului, restul „complotând“ cu sociologul. După ce toţi asistenţii acestuia răspundeau greşit la întrebări de bun-simţ, subiectul victimă se simţea obligat, în ciuda evidenţelor, să ofere tot un răspuns greşit. Asta numai ca să facă o bună impresie, ca să nu pară ciudat sau prost în faţa celorlalţi.
2. Alinare, nu mâncare.
La jumătatea veacului trecut, medicul Harry Harlow a reuşit să infirme ideea freudiană după care mama nu reprezintă pentru bebeluş decât o sursă de hrană, de diminuare a foamei instinctive. Astfel a confecţionat două mame-maimuţă artificiale, una cu un corp rece şi cu un dispozitiv care oferea lapte, a doua cu un strat de pluş şi cu încălzire asigurată de un bec aşezat în interiorul păpuşii. Puii de maimuţă au preferat alinarea corpului cald, stând agâţaţi de el aproape tot timpul.
1. Obedienţa faţă de autoritate.
Psihosociologul Stanley Milgram este autorul celui mai teribil experiment uman. În 1963 a împărţit nişte voluntari în profesori şi învăţăcei. Când ultimii răspundeau greşit la întrebări, profesorii trebuiau să-i pedepsească aplicându-le electroşocuri ce variau de la 15 la 450 de volţi. La insistenţele experimentatorului autoritar, 65% din subiecţi au ajuns să aplice voltajul maxim (se înţelege, şocurile şi urletele învăţăceilor erau simulate).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu