marți, 1 februarie 2011

Apocalipsa după şoferi

Apocalipsa după şoferi

Apocalipsa după șoferi este un film documentar de Alexandru Solomon, după remarcabilele Marele jaf comunist și Cold Waves – Război pe calea undelor. Așa cum spune și titlul, documentaristul și-a propus (și a reușit) să-i surprindă pe câțiva dintre participanții la traficul “apocaliptic” din București în cea mai neagră activitate de peste zi, șofatul. Apocalipsa după șoferi oferă o incursiune de 52 de minute în culisele traficului din București, privit din perspectiva a cinci șoferi, pe care Alexandru Solomon i-a însoțit prin oraș, pe drumurile lor zilnice.

Astfel, domnul Damian, care conduce de 10 ani o Dacie 1300, a avut o fiică, Bianca, ce a murit într-un accident de mașină, la 27 de ani. Karcsi, paralizat de la mijloc în jos tot în urma unui accident, modifică mașini pentru persoanele cu handicap locomotor. Mihai e polițist de București de 17 ani și a prins toata „evoluția” traficului post ’89. Genti livrează comenzi de la 11 dimineața la 12 noaptea și conduce, în medie, cam 150 km pe zi.

În fine, Gina, peruancă și mamă a trei copii, consideră că traficul din București e un haos. Filmați numai în mașina și-ntotdeauna în trafic, cei cinci protagoniști ai documentarului vor împărtăși câte ceva din ce înseamnă viața de șofer în Bucureștiul anului de grație 2008.

Vizionare online film documentar Apocalipsa după şoferi



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More